Președintele clubului FC Botoșani, Cornel Șfaițer a declarat astăzi, 2 octombrie 2015, în cadrul conferinței de presă, la care a participat și noul tehnician al formației moldovene, că speră ca roș-alb-albaștrii să obțină rezultate pozitive la viitoarele meciuri.
Înainte de a-și spune părerea cu privire la venirea lui Pustai, Șfaițer a ținut să facă o serie de lămuriri și anume că ”Botoșaniul n-a fost refuzat de nimeni, categoric ceea ce s-a vehiculat în presa scrisă. Cu dl Grigoraș nu am avut nicio discuție telefonică, cu Vasile Miriuță care a declarat public, că dacă nu era varianta Germania venea la Botoșani. Deci, noi nu am mai fost în căutări de tehnicieni”, a spus președintele clubului botoșănean.
În ceea ce-l privește pe noul tehnician, Șfaițer a declarat: ”Noi am analizat bine, ne-am gândit bine împreună și am luat decizia de a-l suna pe Cristi. Ne-am întâlnit față în față, după care a luat drumul Botoșaniului, de a reuși lucruri frumoase împreună, pentru FC Botoșani, pentru că asta ne dorim, credem în el. Un antrenor care a avut rezultate extraordinare la Mediaș, Rapid, Pandurii. Închid cu Târgul Mureș pentru că e adversarul pe care îl întâlnim și sunt sigur că dorește mult să reușească un rezultat mare cu ASA Târgul Mureș, pentru că acolo a reușit o performanță mare, a dus echipa în zona fruntașă a clasamentului. A fost cel care a așezat lucrurile la Târgul Mureș”, a mai afirmat Cornel Șfaițer.
Oficialul a mărturisit că toți cei de la FC Botoșani s-ar bucura dacă Cristi Pustai va reuși să obțină puncte prețioase cu echipele mari.
”Ar fi o performanță până acum, printre performanțele pe care le-am reușit în cei doi ani de activitate, mai puțin în acest sezon într-adevăr suntem într-o poziție în care nu ne stă bine. Noi tot timpul ne-am lovit de clauze. Cu toți tehnicienii cu care am lucrat la FC Botoșani ne-am despărțit în condiții normale”, a încheiat Cornel Șfaițer.
Polițiștii botoșăneni, activitate preventivă cu elevii unui liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Tot ce trebuie să știi despre beneficiile capsulelor de CBD
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Gabriela Erdic
May 17, 2024