În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Biroului Român de Metrologie Legală (BRML) Gabriel Alecsandru a acceptat însă să părăsească postul înainte de termenul la care i se termina mandatul temporar. Astfel, BRML a trimis la „Global Net”, firmă la care liderul organizaţiei de tineret a PDL Botoşani activa ca director general, o cerere de încetare a detaşării, care va fi onorată. „Normal până pe 15 octombrie trebuia să rămân, dar Global Net o să-şi dea acordul privind încetarea că e normal să nu ţin cu dinţii de scaun şi dacă s-au schimbat partidele de la putere este logic să fac un pas în spate”, ne-a declarat Gabriel Alecsandru. Acesta a ocupat postul timp de trei ani şi patru luni, perioada în care nu s-a organizat concurs. Cel mai probabil locul său va fi luat de liberalul Victor Trofinov, actual inspector în cadrul SJML, cel care a condus instituţia până la numirea lui Alecsandru.
Declarația zilei 29 aprilie 2026
Apr 29, 2026
Apr 29, 2026
Subprefectul Gabriel Galan cu demisia pe masă
Apr 29, 2026