Scandalul pe care l-a făcut duminică la o acțiune a ”Asociației Ridică-te și Umblă” i-a pus capăt carierei politice liberalului Ștefan Mihai. La două zile după scenele halucinante petrecute în Piața Revoluției, acesta și-a dat demisia atât din partid, cât și din Consiliul Local.
Totul a avut loc chiar în fața Primăriei Botoșani, acolo unde periodic Ștefan Mihai merge și votează proiecte de hotărâre extrem de importante pentru municipiul reședință de județ.
La un cros destinat persoanelor cu dizabilități, fără să se sinchisească de zecile de oameni strânși acolo, Ștefan Mihai a călcat spațiul verde și s-a urinat sub un copac.
Dar asta nu a fost tot. Întors pe esplanada municipalității, a început să țipe la organizatori, reproșându-le că au invitat și membri PSD la acțiune, după ce, susținea el, ani de zile ar fi beneficiat de ajutorul PNL-iștilor.
A fost nevoie de intervenția unui echipaj de jandarmi pentru a-l liniști. Doi oameni în uniformă l-au luat pe Ștefan Mihai și l-au împins spre Palatul Administrativ, în timp ce deputatul PSD Răzvan Rotaru încerca la rândul său să-l liniștească, reproșându-i că face scandal fiindcă ar fi băut peste măsură.
Luni s-a întrunit Biroul Politic Local al PNL Botoșani, la care problema a fost ocolită, deși cel puțin unul dintre liberali a insistat să se pună în discuție scandalul de duminică.
Ștefan Mihai, președintele unei organizații de cartier de la PNL, a participat la respectiva întrunire, dar nu a vorbit despre cele întâmplate.
A doua zi după ședință a decis totuși să demisioneze atât din Consiliul Local, cât și din PNL.
Ștefan Mihai a fost consilier local PRM în perioada 2000 – 2004. În 2008 a candidat chiar la funcția de primar, însă nu a obținut decât un nou mandat de consilier. La scurt timp a trecut la PDL, partid care l-a propulsat și în funcția de director al Oficiului Județean de Poștă.
În 2016 a revenit în Consiliul Local pe lista PNL. În prezent este pensionar.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânără din Botoşani căutată de Poliţie: Sunaţi la 112 dacă o vedeţi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024