EXCLUSIV: Avionul cu Boney M a ratat aterizarea pe toate aeroporturile din Moldova

Noaptea trecută a fost una cu mari emoții atât pentru Sound of BONEY M ft Sheyla Bonnick, cât și pentru organizatorii Zilelor Orașului.

 

Trupa care a cunoscut celebritatea mondială în anii 80-90 și care a trecut printr-o mulțime de schimbări trebuia să sosească pe Aeroportul Salcea la ora 22:35.


Aterizarea a fost însă imposibilă din cauza ceții neașteptate lăsate peste nordul Moldovei.


Pilotul ar fi avut patru tentative să coboare la sol, însă vizibilitatea redusă i-a făcut imposibilă manevra.


Ca atare, s-a îndreptat spre Iași, numai că și acolo situația era aceeași: ceață extrem de densă.


A treia variantă bifată a fost o aterizare la Bacău, însă și aici condițiile atmosferice erau la fel de precare.


În consecință, s-a îndreptat tocmai spre București, unde a reușit în sfârșit să ajungă la sol în bune condiții.


A făcut-o după miezul nopții și în urma discuțiilor purtate cu impresarul Liviu Sorinel, artizanul aducerii lor la deschiderea Parcului Cornișa, membrii Boney M au decis să plece imediat spre Botoșani.


Au luat un taxi direct din Aeroportul Henri Coandă și în jur de ora 10:00 au ajuns în sfârșit la Botoșani.


Ei vor concerta seara aceasta pe scena de la Cornișa Aqua Park & Sports de la ora 21:20.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare