Acasă > Stiri Botosani > Val de răceli la copii! Mai are rost vaccinul antigripal? Ce spune medicul Adrian Marinescu

Val de răceli la copii! Mai are rost vaccinul antigripal? Ce spune medicul Adrian Marinescu

Val de răceli la copii! Mai are rost vaccinul antigripal? Ce spune medicul Adrian Marinescu

 

Iarna și-a intrat în drepturi, iar tusea și răcelile sunt tot mai frecvente, mai ales la copii. Medicii atrag atenția asupra importanței vaccinării antigripale, pe fondul creșterii numărului de cazuri de gripă. O nouă tulpină, prezentă și în România, a dus la creșterea internărilor în spitale în Marea Britanie. Specialiștii recomandă vaccinarea antigripală, atât pentru copii, cât și pentru adulții din grupurile vulnerabile. Măsurile de igienă, deprinse în timpul pandemiei, rămân esențiale.

Gripa este în creștere în Europa și în România. O nouă mutație a virusului gripal A(H3N2), numită subclada K, a generat focare timpurii în Marea Britanie, Japonia și Canada.

Situația este îngrijorătoare și în SUA, unde Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) au raportat niveluri ridicate de îmbolnăviri în majoritatea statelor. Până în prezent, s-au înregistrat milioane de îmbolnăviri, zeci de mii de spitalizări și mii de decese.

Specialiștii recomandă vaccinarea, menționând că o analiză preliminară arată că vaccinul gripal oferă protecție parțială împotriva noii mutații, reducând riscul de spitalizare.

Subclada K a fost depistată și în România. Datele Institutului Național de Sănătate Publică arată o creștere a numărului de cazuri de gripă clinică, comparativ cu sezoanele precedente. Majoritatea cazurilor confirmate în laborator au fost cu virus AH3, cu subclada K detectată la toate probele secvențiate.

Medicul Giuseppe Aragona a explicat că debutul precoce al sezonului gripal, mutațiile suferite de virus și expunerea redusă la gripă în ultimii ani sunt factori care contribuie la severitatea acestui sezon.

„Mai puține persoane au fost expuse la gripă în ultimii ani, în special copiii. În plus, vremea rece, aglomerația din spațiile închise și obiceiurile sociale specifice acestei perioade au contribuit la o transmitere mai rapidă, creând o conjunctură perfectă pentru rate mari de gripă”, a comentat medicul.

Dr. Adrian Marinescu a subliniat că vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de protecție împotriva gripei. „În mod cert, ne putem vaccina împotriva gripei și în acest moment, pentru că sezonul este departe de a se încheia”, a adăugat medicul.

Medicul a mai spus că este important ca și copiii să fie protejați, deoarece există riscul de a dezvolta complicații și forme severe ale bolii.

Printre complicațiile frecvente se numără deshidratarea, febra, convulsiile febrile, pneumoniile, otitele și sinuzitele. Părinții trebuie să se adreseze medicului dacă febra persistă mai mult de 5 zile, dacă starea generală este alterată sau dacă apar dificultăți de respirație.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare