Acasă > Stiri Botosani > Este OFICIAL: De CÂND revine doctorița Pitrop la Maternitate 

Este OFICIAL: De CÂND revine doctorița Pitrop la Maternitate 

maternitatea cand revine doctorita pitrop

Medicul Mariana Pitrop urmează să revină la serviciu la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani începând cu data de 26 octombrie 2026, după ce instanța a decis anularea deciziei de concediere și reintegrarea sa pe postul deținut anterior.

Potrivit noilor informații, drepturile salariale aferente perioadei în care a fost îndepărtată din funcție se ridică la 658.119 lei brut, respectiv 385.007 lei net.

 

Reintegrare după decizia definitivă a instanței

 

Curtea de Apel Suceava a decis, pe 20 octombrie 2026, anularea deciziei de concediere emise de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani și reintegrarea Marianei Pitrop pe postul ocupat la momentul concedierii.

 

Instanța a obligat unitatea medicală să îi achite drepturile salariale cuvenite, indexate, majorate și actualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

 

Despăgubirile morale, respinse

 

În același dosar, medicul a solicitat și daune morale în valoare de 50.000 de lei. Instanța a respins această cerere, însă a obligat spitalul să îi plătească 5.000 de lei cheltuieli de judecată.

 

Revenirea la serviciu este programată pentru 26 octombrie 2026, iar cazul marchează o nouă etapă în disputa dintre medic și unitatea medicală botoșăneană.