În noapte de marţi spre miercuri, peste 600 de persoane au fost salvate din nămeţi şi 230 de autovehicule au fost deblocate în ultimele 12 ore.
Pe teren au fost trimise 320 de utilaje şi autospeciale, 700 de pompieri, poliţişti, jandarmi, angajaţi ai Ministerului Transporturilor şi reprezentanţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă.
Salvatorii au acţionat pentru gestionarea efectelor generate de avertizările meteorologice periculoase la 71 de misiuni, în condiţii foarte dificile, parcurgând tronsoane de drum cu zăpadă foarte mare şi viscol năprasnic.
Pe timpul nopţii, s-a reuşit salvarea a peste 600 de persoane aflate în dificultate şi au degajat din zăpadă 230 de autovehicule surprinse de viscol.
În judeţul Constanţa toate drumurile naţionale sunt închise, cu excepţia DN 39 pe tronsonul Constanţa-Magalia. Sunt închise 18 tronsoane de drum judeţean, 35 de drumuri comunale, iar A 2 este închisă în continuare. În ceea ce priveşte furnizarea energiei electrice, sunt 16 localităţi nealimentate parţial cu energie electrică, fiind 3457 de consumatori nealimentaţi.
Utilaje şi autospeciale de intervenţie din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Olt, Dâmboviţa, Bacău, Neamţ, Botoşani, Argeş şi Iaşi au fost dislocate în judeţul Constanţa pentru a sprijini acţiunilor de intervenţie. (Sursa: Adevărul)
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024