Moment festiv la o primărie din județul Botoșani.
Doru Cozlac, angajat în cadrul Primăriei Cândești, a ieșit la pensie, iar colegii l-au sărbătorit. A lucrat în total 44 de ani jumătate, iar din 2003 s-a angajat în cadrul primăriei.
Un mesaj de mulțumire a fost publicat și pe pagina oficială a Primăriei Cândești.
Drag coleg și prieten, dle Cozlac Doru,
Astăzi (n.r. 1 octombrie), cu emoție și recunoștință, marcăm încheierea unei etape impresionante din viața dumneavoastră – trecerea la bine-meritata pensie, după 44 de ani și 6 luni de muncă, dintre care, din 2003, ați fost un sprijin de nădejde în cadrul Primăriei Cândești.
Ați fost mai mult decât un coleg – ați fost un exemplu de seriozitate, responsabilitate și omenie. Ne-am obișnuit cu prezența dumneavoastră calmă, cu vorba așezată și cu disponibilitatea de a ajuta oricând. Am învățat de la dumneavoastră ce înseamnă respectul pentru muncă și pentru oameni.
Ne despărțim cu greu, dar cu bucuria că începeți o nouă etapă, una în care sperăm să aveți doar sănătate, liniște și timp pentru cei dragi. Chiar dacă nu veți mai fi zilnic alături de noi, amintirea anilor petrecuți împreună și tot ceea ce ați construit aici vor rămâne.
Vă mulțumim din suflet pentru toată dăruirea și implicarea!
Să vă fie anii pensionării plini de bucurii, împliniri și satisfacția lucrului bine făcut.
Cu respect și prietenie,
colegii dumneavoastră de la Primăria Cândești