Acasă > Stiri Botosani > Elevii din Flămânzi au câştigat 5.000 de euro prin "Şcoala lui Andrei"

Elevii din Flămânzi au câştigat 5.000 de euro prin "Şcoala lui Andrei"

Elevii din Flămânzi au câştigat 5.000 de euro prin "Şcoala lui Andrei"

 

O echipă de elevi de la Grupul Şcolar „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi, Botoşani, a impresionat juriul format din reprezentanţii Petrom în cadrul concursului naţional pe teme eco-civice numit „Şcoala lui Andrei”. Drept urmare, aceştia au câştigat o finanţare în valoarea de 5.000 din partea Petrom pentru acţiuni de protecţia mediului şi utilizarea energiilor regenerabile.

Elevii localităţii Flămânzi au format o echipă pe care au numit-o Terra-avangardiştii şi au construit un proiect numit „O picătură verde pentru planeta albastră”, prin care propun soluţii privind protecţia mediului local cum ar fi: împăduriri, colectarea selectivă a deşeurilor, înlocuirea sistemelor actuale de încălzire cu cele ce folosesc energia verde. Dintre toate cele peste 360 de echipe din toate judeţele ţării, participante la concurs, Terra-avangardiştii au câştigat una dintre finanţări. Petrom a premiat cu 55.000 de euro implementarea a 11 dintre proiectele propuse şi a oferit laptopuri pentru profesorii coordonatori şi sisteme multimedia pentru şcoli.
„Şcoala lui Andrei” face parte din platforma TaraluiAndrei.ro, un program de responsabilitate socială Petrom. (E.Ş.)


Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare