Elev din Botoșani bătut de un profesor: I-au căzut ochelarii, i-a mai aplicat o palmă

Este anchetă la o şcoală din oraşul Săveni, judeţul Botoşani. Un elev de 12 ani a ajuns la spital cu o lovitură la cap, după ce ar fi fost bătut de profesorul de educaţie fizică şi sport. 

 

Dascălul s-ar fi înfuriat pentru că băiatul ar fi făcut o greşeală în timpul unui meci de hambal, iar în acel moment l-ar fi lovit pe cel mic.

 

Incidentul s-ar fi petrecut în sala de sport a şcolii Gimnaziale Nr. 1, acolo unde elevii jucau hambal. Băiatul de 12 ani tocmai ce se pregătea să dea o pasă, numai că din neatenţie, băiatul a aruncat greşit. Acela ar fi fost momentul în care profesorul de sport, care îi este şi diriginte, s-ar fi înfuriat pe cel mic.

 

Tatăl copilului

“La un moment dat, a fost lovit de domnul de educaţie fizică, pe obrazul stâng. O lovitură mai puternică. Moment în care băiatului i-au căzut ochelarii pe jos. S-a aplecat să ia ochelarii, iar atunci când s-a ridicat profesorul de sport i-a mai aplicat o palmă grea la cap”

 

În urma loviturii primite, copilul a acuzat dureri puternice de cap, iar părinţii l-au dus la spital, scrie observatornews.ro.

 

Ramona Guraliuc, medic-șef UPU SMURD Botoşani

“Pacientul de 12 ani s-a prezentat la UPU pediatrie, în urma unei agresiuni, un policontuzionat minor, un traumatism cranio-cerebral minor”

 

Mama copilului

“Chiar din prima zi a clasei a şasea domnul diriginte i-a mai aplicat o carte peste cap din simplul fapt că n-a ştiut să aranjeze cărţile, cum i-a spus domnul diriginte”

 

Părinţii au depus o plângere pe numele dascălului.

 

Delia Nenişcu, purtător de cuvânt IPJ Botoşani

“În cel mai scurt timp, au fost demarate verificări pentru a se stabili existenţa evenimentului, dar şi împrejurările în care acesta s-ar fi produs”

 

Conducerea şcolii a deschis şi ea o anchetă internă.

 

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code