Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică, a susținut prima conferință de presă de când este la conducerea instituției.
Mai întâi, ea le-a mulțumit tuturor celor cu care a luptat în combaterea virusului.
Iar mai apoi a transmis și un mesaj către populație:
„Nu știm cât va dura această pandemie, dar vom continua pe aceeași linie să ieșim cu bine din această poveste. În primul rând vreau să transmit populației rugămintea, chiar dacă suntem în starea de alertă, să continue măsurile de protecție și de distanțare socială pentru că numai așa putem să ne protejăm și să nu ne contaminăm”,
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.
O prioritate pentru Monica Adăscăliței o constituie și protejarea cadrelor medicale pentru a nu mai fi o contaminare în masă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024