Subprefectul Paula Berențan a luat parte la întâlnirea organizată de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) cu consilierii educativi.
„Cum afectează violența în familie sistemul educațional” a fost tema întrunirii care a avut loc la Colegiul AT Laurian din municipiul reședință de județ.
Șefa din Prefectură a susținut că totul pleacă din familie. Și l-a citat pe Honoré de Balzac.
„Balzac spunea că «Familia este coloana vertebrală a societății». Sunt întru totul de-acord pentru că dacă relațiile de familie sunt armonioase și sănătoase atunci și societatea va fi sănătoasă și va putea da copii sănătoși pentru viitorul țării noastre”
Paula Berențan, subprefect județul Botoșani.
Copiii au dreptul la o creștere într-un climat stabil, să fie înconjurați de afecțiune și de susținere financiară, a mai susținut oficialul.
„Din punctul meu de vedere teroarea nu educă ci distruge caractere. Astfel că aceia care văd în sânul familiei astfel de manifestări comportamentale vor deveni la rândul lor atât agresori cât și victime”,
Paula Berențan, subprefect județul Botoșani.
Numărul ordinelor de protecție este în creștere ceea ce înseamnă că victimele au avut în sfârșit curajul să-și ia viața în propriile mâini.
Vezi în video discursul integral al subprefectului.
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024