Referendumul organizat pentru redefinirea familiei este invalid din cauza numărului prea mic de cetățeni care s-au prezentat la urne, iar Constituția nu se schimbă.
Biroul Electoral Central a făcut publice datele privind participarea populației la scrutin până la ora 21:00, când s-au închis secțiile.
Ori pentru ca acțiunea de consultare a românilor să fie validă era necesară o prezență de minim 30%.
Botoșaniul s-a situat în rândul județelor cu cea mai bună participare, dar nici chiar aici nu s-a reușit atingerea pragului.
Doar județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Olt și Suceava au avut scoruri mai mari, ceea ce înseamnă că Botoșaniul ocupă locul 6 la prezența în România.
Un singur județ din România, Suceava, a reușit să depășească pragul minim de validare a referendumului, înregistrând 30,67%.
În aceste condiții, Constituția rămâne neschimbată, iar familia este definită în continuare drept ”căsătoria liber consimțită între soți” și nu ”între un bărbat și o femeie”, așa cum s-a dorit a se modifica.
Codul Civil rămâne însă neschimbat, iar persoanele de același sex tot nu se pot căsători.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Zilele în care oamenii sunt chemați la urne: CALENDARUL alegerilor
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024