Durere fără sfârșit într-o familie din Botoșani: al doilea fiu pierdut în condiții tragice

O familie trece printr-o nouă tragedie, după ce un adolescent de 17 ani a murit subit într-o pădure din comuna Tudora. În urmă cu câțiva ani, părinții și-au pierdut și celălalt fiu.

 

Tragedie în familia din Roșcani

 

O familie din localitatea Roșcani, județul Suceava,  este din nou în doliu după ce un adolescent de 17 ani a murit joi, 23 octombrie, într-o pădure din comuna Tudora, Botoșani.

 

Băiatul, pe nume Mihai, se afla împreună cu alte persoane în pădure când i s-a făcut rău. Echipajul medical sosit la fața locului i-a acordat primul ajutor și a încercat să-l transporte la spital. Din păcate, pe drum, starea lui s-a agravat, iar manevrele de resuscitare nu au avut succes.

 

Familia tânărului este devastată, mai ales că nu este prima tragedie de acest fel. În urmă cu câțiva ani, un alt fiu al familiei a murit înecat la vârsta de 14 ani. Acum, părinții și cele trei surori ale lui Mihai se pregătesc pentru o nouă înmormântare.

 

Vecinii și cunoscuții au fost profund marcați de vestea pierderii. 

 

Durerea comunității la pierderea suferită

 

Tragedia a stârnit reacții de compasiune în comunitate, mulți considerând că familia este urmărită de un adevărat blestem. „Un băiat extraordinar! O mare tragedie pentru familie! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus o altă cunoștință.

 

Autoritățile nu au comunicat încă detalii suplimentare despre cauza exactă a decesului. Între timp, familia se pregătește să-l conducă pe Mihai pe ultimul drum, iar comunitatea rămâne alături de cei rămași în urmă.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare