Dorul, apartenența, rădăcinile nu-i lasă să se rătăcească prea mult prin lume și îi atrag mai devreme sau mai târziu acolo unde le e locul: acasă!
Daniel Bălan are acum 43 de ani și a lucrat timp de 10 ani în Italia, la Milano, unde a căpătat experiență într-o meserie dragă lui: croitoria.
De ceva timp însă, mânat de ideea de a-și deschide propria afacere, a ales să se întoarcă la Hlipiceni, județul Botoșani, unde a pus bazele unui atelier de confecții.
„Nu e greu să-ți deschizi propria afacere în România, dar trebuie să ai motivație și să cunoști meserie”, a spus Daniel Bălan.
Experiența lui Daniel Bălan s-a făcut repede simțită pentru că în prezent, după atelierul pe care îl are deja în centrul localității și care produce pe plan local, își va extinde afacerea și va deschide un al doilea punct de lucru, un atelier de producție care va oferi mai multe locuri de muncă, scrie Rotalianul.
„Am vrut să ne adresăm doar comunelor din jurul Hlipiceniului, dar am văzut că se poate și că avem cu cine lucra și am luat decizia de a ne extinde cu un atelier de producție. La jumătatea lunii noiembrie vom deschide al doilea punct de lucru în care vom avea între 7 și 10 salariați și unde vom produce în sistem Lohn (contracte încheiate cu parteneri străini) în baza unor contracte pe care le avem cu anumite firme din Botoșani pentru articole care ajung în Olanda, Franța”, a declarat Daniel Bălan.
Ce-i sfătuiește pe românii plecați care ar dori să se întoarcă în țară, dar nu sunt convinși?
„Eu am venit din Italia, deși am lăsat acolo o afacere bine plătită și respectată. Acasă e acasă, vorbesc limba mea și acum sunt facilități de dezvoltare și aici”.
(Foto: Rotalianul)
Patru subofițeri botoșăneni, printre cei mai buni pompieri militari din România la atletism
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: FC Botoșani joacă meciul meciurilor în fața a peste 6.000 de oameni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Apă cu porția în municipiul Dorohoi – ANUNȚUL Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024