Acasă > Stiri Botosani > Drumul spre munte al botoșănenilor blocat după ce un Iveco s-a izbit într-un BMW condus de un tânăr băut

Drumul spre munte al botoșănenilor blocat după ce un Iveco s-a izbit într-un BMW condus de un tânăr băut

accident bmw iveco frasin

Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, înainte de 9:00, pe DN 17, în orașul Frasin, unde un BMW și o autoutilitară Iveco au intrat în coliziune, iar două persoane au fost rănite.

 

 

Dimineață în aburi de alcool

 

 

La locul accidentului au intervenit pompierii militari cu o autospecială dotată cu accesorii pentru descarcerare și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

 

Victimele, un tânăr de 19 ani și o fată de 17 ani, aflați în BMW, au fost găsite conștiente și cooperante și au fost transportate la spital cu diferite traumatisme.

 

În urma verificărilor efectuate la unitatea medicală, polițiștii au constatat că tânărul de 19 ani, din Frasin, care se afla la volanul autoturismului BMW, consumase alcool înainte de a conduce.

 

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Rezultatul final va fi stabilit în urma analizelor de sânge.

 


Cum s-a întâmplat totul

 

 

Din primele cercetări ale polițiștilor a reieșit că șoferul unei autoutilitare Iveco, un bărbat de 32 de ani din comuna Moldovița, ar fi efectuat un viraj la stânga fără să se asigure suficient, în timp ce BMW-ul se afla deja angajat în depășire. 

 

Impactul a fost puternic, autoutilitara fiind proiectată în parapet, iar BMW-ul suferind avarii importante.

Accidentul, produs înainte de ora 9.00, a dus la blocarea temporară a traficului pe DN 17, una dintre cele mai importante artere care leagă Moldova de Ardeal.

 

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal privind infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

NOAPTEA TRECUTĂ: Șoferul care a produs accidentul la Roma are 19 ani și era beat! A fost REȚINUT