„Drumul morţii” Botoşani – Suceava i-a luat viaţa şi lui Paul Secrieru – GALERIE FOTO
Executorul judecătoresc se întorcea vineri de la Braşov, unde se pare că efectua nişte cursuri şi la ieşirea din Huţani carosabilul tocmai umezit de ploaie i-a fost fatal. Fostul subprefect conducea o Kia Sorento şi a derapat. Cu toate că venea dinspre Suceava, maşina s-a rotit şi s-a izbit cu partea din stânga faţă într-un copac de pe partea dreaptă a drumului. Impactul s-a produs exact în zona şoferului. Conform martorilor, Paul Secrieru a rămas încarcerat şi a mai trăit în jur de zece minute. Câţiva săteni au încercat să îl ajute cumva, l-au stropit cu apă, însă totul a fost în van, astfel încât, atunci când un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a ajuns la faţa locului, nu a putut decât să constate decesul conducătorului auto. Acesta se afla singur în automobil. Roata din partea stânga şi braţul acestuia au rămas lângă copac, în timp ce spoilerul a fost aruncat la peste zece metri distanţă. În jurul orei 18:15 o maşină a Serviciului Judeţean de Medicină Legală a ridicat trupul lui Paul Secrieru.
Revenim cu mai multe amănunte de la faţa locului.
Paste widget container code to the webpage
This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code