Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Botoșani, din această seară, până mâine dimineață, la ora 8:00, circulația rutieră pe DN 24C, între localitățile Rădăuți-Prut – Manoleasa, va fi închisă.
Măsura a fost luată pentru protejarea vieții cetățenilor, care ar putea rămâne blocați pe drum în propriile autovehicule.
Decizia a fost adoptată din cauza vântului puternic, care a redus vizibilitatea la zero, precum și a existenței unor porțiuni de carosabil acoperite cu zăpadă viscolită.
Pe celelalte drumuri naționale și județene se circulă în condiții de iarnă.
Pentru menținerea stării de practicabilitate, se intervine în prezent cu 33 de utilaje pe drumurile naționale și 20 de utilaje pe cele județene.
Având în vedere faptul că județul Botoșani se află sub incidența a două atenționări meteorologice de tip cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic, valabile până mâine, la ora 15:00, pompierii recomandă cetățenilor să evite deplasările în zonele afectate de viscol.
Pentru prevenirea situațiilor de urgență, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- evitați deplasările pe timp de viscol și ninsoare puternică; dacă acest lucru nu este posibil, informați-vă în prealabil asupra condițiilor de drum;
- înainte de plecare, asigurați-vă că sistemul de încălzire funcționează, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip etc.);
- evitați atingerea stâlpilor sau a firelor căzute la pământ;
- nu vă adăpostiți și nu treceți prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție;
- parcați autoturismele la o distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
- urmăriți buletinele meteorologice și recomandările autorităților transmise prin posturile radio și TV.
Având în vedere temperaturile scăzute, recomandăm cetățenilor să verifice sobele, centralele termice și coșurile de evacuare a fumului, pentru a se asigura că nu prezintă fisuri care ar putea permite scânteilor să aprindă materialele combustibile din apropiere.
În continuare, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne, drumarii, autoritățile locale, precum și celelalte instituții cu rol în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice extreme acționează în sistem integrat pentru a asigura un răspuns operativ la solicitările cetățenilor.
Informații privind modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență www.fiipregatit.ro, precum și din aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.