Dronă surprinsă deasupra clădirilor guvernamentale din Varșovia. Anunțul lui Tusk, la doar câteva zile după incursiunea rusească în Polonia

Doi cetățeni din Belarus au fost arestați la Varșovia după ce o dronă a survolat clădiri guvernamentale, a anunțat luni seară prim-ministrul polonez Donald Tusk, potrivit agențiilor France Presse și Reuters. „Serviciul de Protecție a…

 

Doi cetățeni din Belarus au fost arestați la Varșovia după ce o dronă a survolat clădiri guvernamentale, a anunțat luni seară prim-ministrul polonez Donald Tusk, potrivit agențiilor France Presse și Reuters.

„Serviciul de Protecție a Statului (SOP, organismul responsabil cu securitatea membrilor puterii și a instituțiilor statului, n.r.) tocmai a neutralizat o dronă care survola clădirile guvernamentale” din capitală, printre care și palatul Belvedere, una dintre reședințele prezidențiale, a scris Tusk, într-un mesaj publicat pe contul său de pe rețeaua de socializare X.

„Doi cetățeni belaruși au fost arestați”, a adăugat premierul polonez.

Poliția investighează în prezent circumstanțele incidentului, a menționat Tusk.

Przed chwilą Służba Ochrony Państwa zneutralizowała drona operującego nad budynkami rządowymi (Parkowa) i Belwederem. Zatrzymano dwóch obywateli Białorusi. Policja bada okoliczności incydentu.

Un purtător de cuvânt al SOP a declarat pentru canalul TVN24 că cei doi operatori ai dronei au fost arestați luni în jurul orei locale 19:00 (17:00 GMT), fără a confirma că aceștia sunt de naționalitate belarusă și fără a preciza natura dronei.

Varșovia și țările Alianței Nord-Atlantice care au o prezență militară pe teritoriul polonez sunt în stare de alertă după incidentul de săptămâna trecută, când în noaptea de 9 spre 10 septembrie 19 drone rusești au pătruns în spațiul aerian al acestui stat membru NATO.

Mai multe țări europene, printre care Franța, Germania și Suedia, precum și Marea Britanie, au anunțat că își vor consolida contribuția la apărarea aeriană a Poloniei de-a lungul frontierei sale estice cu Ucraina și Belarus, în contextul în care Minskul s-a dovedit un aliat apropiat al Moscovei.

Anterior în cursul zilei de luni, guvernul de la Londra a transmis că avioane de vânătoare britanice vor efectua misiuni de apărare aeriană deasupra Poloniei pentru a contracara amenințările aeriene, inclusiv dronele, din partea Rusiei, ca parte a misiunii NATO „Eastern Sentry”.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare