O șalupă de patrulare a gărzii de coastă ruse a fost observată pe fluviul Narva, arborând un drapel al organizației paramilitare Wagner, conform The Kyiv Independent. Imaginea, surprinsă de autoritățile estone pe cursul fluviului care delimitează Rusia de Estonia, a generat comentarii ironice din partea guvernului de la Tallinn.
Estonia a sugerat că afișarea simbolului grupării de mercenari, care s-a revoltat împotriva Kremlinului în urmă cu doi ani, „confirmă faptul că sistemul de fier al Rusiei se fracturează”, ca rezultat al războiului din Ucraina și al presiunii occidentale.
Gruparea Wagner, condusă de oligarhul Evgheni Prigojin, a participat la unele dintre cele mai intense bătălii din Ucraina înainte de a lansa o scurtă rebeliune împotriva guvernului rus, în iunie 2023.
Prigojin a decedat într-un accident de avion misterios la două luni după ce a acceptat să pună capăt rebeliunii împotriva președintelui Vladimir Putin.
„Putem doar specula dacă spiritul liderului Prigojin este încă viu în Rusia, dacă Wagner încearcă din nou să cucerească Moscova sau de data asta au pus ochii pe Sankt Petersburg”, se arată într-un comentariu al Ministerului de Externe al Estoniei.
Sursa https://www.hotnews.ro