O căsătorie mai puțin obișnuită va avea loc în municipiul Botoșani, acolo unde doi localnici au decis să își unească destinele la vârste la care astfel de evenimente sunt mai rare. Mirele are 74 de ani, iar mireasa 66 de ani, iar cei doi au depus actele pe data de 8 aprilie, urmând să se căsătorească pe 22 aprilie.
Potrivit informațiilor disponibile, în acest caz ar putea fi vorba despre o recăsătorire, situație întâlnită tot mai des în rândul persoanelor trecute de prima tinerețe.
Reprezentanții Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor și ai Serviciului de Stare Civilă din cadrul Primăriei Botoșani spun că astfel de situații sunt mai degrabă excepții.
„Aceste situații de căsătorii cu persoane mai în vârstă sunt excepționale la nivelul municipiului Botoșani. Spre exemplu, în anul 2025 am avut un cuplu în vârstă de 82 de ani bărbatul și femeia de 75 de ani”, a declarat Viorela Dieaciuc, șef Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Botoșani.
Chiar dacă sunt rare, astfel de căsătorii reflectă faptul că decizia de a oficializa o relație nu este condiționată strict de vârstă, ci mai degrabă de contextul personal al fiecărui cuplu.
Datele autorităților locale arată că media de vârstă la care botoșănenii aleg să se căsătorească a crescut. Tot mai multe cupluri iau această decizie după 30 sau chiar 40 de ani.
Cu toate acestea, segmentul dominant rămâne cel al tinerilor cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani.
„A crescut media de vârstă, a scăzut în schimb numărul de căsătorii de la an la an. De exemplu, cel mai tânăr cuplu pentru care am oficiat căsătoria civilă anul trecut, bărbatul a fost în vârstă de 22 de ani și femeia în vârstă de 18 ani”, a mai precizat Viorela Dieaciuc (foto jos).

În anul 2025, la nivelul municipiului Botoșani au fost înregistrate între 450 și 500 de căsătorii. Numărul este însă în scădere constantă de la un an la altul.
Specialiștii pun această tendință pe seama schimbărilor sociale, în condițiile în care tot mai multe cupluri aleg să conviețuiască fără a oficializa relația prin căsătorie. În contextul actual, pasul către căsătorie pare, pentru mulți tineri, mai dificil de făcut decât în trecut.
Chiar și în acest context, povestea cuplului care urmează să se căsătorească la 74 și 66 de ani arată că dorința de a oficializa o relație poate apărea în orice moment al vieții.