Judecătorii au dispus, joi, arestarea preventivă a două tinere din Botoșani, acuzate de trafic și complicitate la trafic de droguri de risc.
Decizia vine după ce DIICOT – Biroul Teritorial Botoșani a documentat activitatea lor timp de două săptămâni.
Anchetatorii susțin că cele două, au vândut stupefiante către peste 100 de tineri, inclusiv în zona Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din municipiu.
În urma perchezițiilor făcute la locuința comună a inculpatelor, anchetatorii au descoperit droguri și alte probe relevante.
Magistrații au respins cererea apărătorilor ca fetele să fie cercetate sub control judiciar sau în arest la domiciliu și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, până la 24 octombrie 2025.
Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore.