Cele două persoane au fost prinse de către polițiștii locali în timp ce aruncau coji de semințe și ambalaje pe trotuar.
În data de 10 septembrie 2024, în jurul orei 19:30, pe strada Săvenilor nr. 1 au fost surprinse două persoane care consumau semințe, aruncând cojile și ambalajele pe trotuar, creând un aspect insalubru zonei.
Polițiștii locali au aplicat două sancțiuni contravenționale în cuantum total de 400 lei, conform prevederilor Hotărârii de Consiliu Local (H.C.L.) nr. 355/2011, de asemenea cele două persoane au igienizat zona, măturând și strângând ambalajele și cojile aruncate la întâmplare.
„Menționăm că acțiunile de control se vor desfășura și în perioada următoare, pentru a identifica proprietățile neîngrijite de pe raza municipiului și situațiile de depozitare necontrolată a deșeurilor.”, au transmis polițiștii locali într-un comunicat de presă.
(Foto: viata-libera.ro)
Bărbat din Sălaj AMENDAT cu 15.000 de lei la Botoșani: Nu mai poate folosi mașina
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Un doctor în istorie își lansează cartea la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Invitațiile pe care nu vrei să le primești niciodată: Doi botoșăneni s-au trezit cu ele în ușă
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Prefectul a descoperit o mare problemă cu deszăpezirea drumurilor și sună mobilizarea
Oana Sava
Oct 03, 2024