Două elemente de muniție rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate au fost descoperite, astăzi, în localitățile Vlădeni Deal (comuna Frumușica) și Bălușeni din județul Botoșani.
Primul apel a fost al unui cetățean care a observat, pe un câmp de la marginea satului Vlădeni Deal, un obiect ce semăna cu o grenadă de mână. La scurt timp, o femeie din localitatea Bălușeni a solicitat sprijinul pirotehnicienilor după ce, în timpul efectuării unor lucrări agricole în grădină, a descoperit un element de muniție.
La ambele cazuri a intervenit, în cel mai scurt timp, echipa pirotehnică din cadrul ISU Botoșani. În urma verificărilor efectuate, specialiștii au stabilit că la Vlădeni Deal, comuna Frumușica, a fost găsită o grenadă de mână ofensivă, iar la Bălușeni, a fost identificată o grenadă de mână defensivă. Ambele erau în perfectă stare de funcționare.
Munițiile au fost ridicate, transportate și depozitate în condiții de siguranță în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distruse.
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.
În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.
Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.
Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.