Ziua Z pentru un medic acuzat de şpagă. Doctorul a respins acuzațiile, asta în ciuda faptului că pacienții care au oferit mita au fost deja condamnați.
Judecătorii ieşeni au finalizat cercetarea judecătorească din dosarul de luare de mită în care inculpat este medicul cardiolog Eugen Bitere.
Acesta a fost trimis în judecată pentru fapte din 2016 şi 2017. Mai multe persoane care au recunoscut că i-ar fi dat mită au fost deja condamnate în acest caz. Printre acestea și o femeie din Botoșani.
Bitere nu a recunoscut de la început faptele imputate de Parchet, scrie Ziarul de Iași, de aceea procesul său s-a derulat separat.
Pe 10 august ar trebui ca sentinţa în cazul doctorului să fie anunţată de Tribunal. Sentinţa care ar trebui pronunţată peste două săptămâni nu va fi definitivă.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au emis, în primăvara anului 2019, prima sentință în cazul medicului și pacienților acuzați de spăgi.
Astfel, instanța a dispus la acel moment condamnarea botoșănencei M. P. la zece luni de închisoare, cu suspendare, pentru dare de mită.
Femeia era obligată de instanță să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 60 de zile, în cadrul Direcției de Asistență Socială Botoșani, la Cantina de Ajutor Social sau la Centrul de Plasament "Prietenia" din Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024