La doi ani de la descinderile DIICOT, Curtea de Apel Suceava a respins contestațiile inculpaților.
În proces sunt cinci persoane acuzate și cinci copii constituiți părți civile.
Unul dintre cele mai grave dosare de abuz asupra copiilor instrumentate vreodată la Botoșani intră oficial în faza de judecată, după ce Curtea de Apel Suceava a respins definitiv contestațiile formulate de cei cinci inculpați în dosarul centrului rezidențial privat Casa Ioana.
Prin hotărârea pronunțată la 3 iulie 2026, magistrații Curții de Apel Suceava au menținut soluția Tribunalului Botoșani privind legalitatea rechizitoriului întocmit de DIICOT și au respins ca nefondate toate contestațiile formulate de inculpați, la faza de cameră preliminară. Fiecare dintre aceștia a fost obligat să achite câte 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia este definitivă.
În fața instanței vor răspunde:
În dosar apar și cinci persoane vătămate, identitatea acestora fiind protejată de lege, întrucât este vorba despre copii. Ei sunt constituiți părți civile în proces.
Cristian Dumbrăvanu este acuzat de cinci infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului, cinci infracțiuni de trafic de minori, cinci infracțiuni de supunere la muncă forțată sau obligatorie și cinci infracțiuni de împiedicare a exercitării libertății religioase.
Mădălin Radiș este trimis în judecată pentru cinci infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului, cinci infracțiuni de trafic de minori și cinci infracțiuni de supunere la muncă forțată sau obligatorie.
Celelalte trei inculpate sunt acuzate de câte cinci infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului.
Dosarul a devenit public în iunie 2024, după o amplă acțiune a procurorilor DIICOT și a polițiștilor, la centrul rezidențial privat Casa Ioana, administrat de o fundație care avea în grijă copii aflați în sistemul de protecție.
Totul a pornit după ce unul dintre copii a povestit consilierilor DGASPC Botoșani că este agresat fizic și psihic. Ulterior, alți minori au relatat anchetatorilor că erau bătuți, obligați să muncească și pedepsiți să stea ore întregi în genunchi, fără hrană.
În momentul intervenției autorităților, în centru se aflau 15 copii, iar cei rămași au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 2022-2024, copiii ar fi fost exploatați prin muncă și folosiți inclusiv pentru obținerea de donații și bunuri destinate fundației.
Minorii ar fi fost obligați să desfășoare activități grele, precum descărcarea mărfurilor din tiruri, manipularea materialelor de construcții, renovarea acoperișului unei biserici, montarea de pavele sau îngrijirea animalelor.
Anchetatorii au mai susținut că unii copii erau constrânși să participe la serviciile religioase și la practicile cultului din care făcea parte administratorul fundației, iar refuzul era sancționat prin violențe fizice și psihice.
La scurt timp după descinderi, Cristian Dumbrăvanu și Mădălin Radiș au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în timp ce alte trei angajate ale centrului au fost plasate sub control judiciar.
După aproape doi ani de anchetă și proceduri în camera preliminară, dosarul intră acum în faza judecății pe fond, unde instanța va analiza probele administrate de DIICOT și va decide dacă inculpații se fac vinovați de faptele pentru care au fost trimiși în judecată.
Iată povestea din iunie 2024: O casă minunată, doar în fotografii: Fundația care maltrata copii, ascunsă pe o străduță din municipiu – VIDEO