În urma verificărilor efectuate de polițiști, aceștia au constatat o serie de nereguli.
La data de 19 iunie 2024, polițiștii din cadrul secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Durnești, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea nu avea asigurare obligatorie, iar certificatul de înmatriculare era suspendat din anul 2023.
Față de tânăr, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de aproximativ 1.000 de lei, iar pentru faptul că nu deținea permis de conducere a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.
Eduard Mititelu: Mă voi lupta în Parlament pentru dezvoltarea județului nostru
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024
Pompieri botoșăneni avansați și numiți în funcție, de Ziua Națională a României
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024
ACUM: Ediție specială ”Botoșăneanul TV” – Alegeri parlamentare ”made in Botoșani” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024