Ghinion pentru un botoșănean tras pe dreapta de polițiști.
Pe 9 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Ion Pillat, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 36 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.