În cadrul unui dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul acestei unități de parchet, efectuează cercetări cu privire la mai multe infracțiuni atribuite unei firme de transport din municipiu.
Mai exact:
Activitatea infracțională cercetată constă în aceea că administratorii unei firme de transport din municipiul Botoșani au obținut, în perioada 2015 - 2019, de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin prezentarea de date false, decontarea unui număr de peste 7.000 cupoane aparținând unor persoane decedate și a unui număr de peste 260.000 de cupoane pentru care nu erau emise legitimații de călătorie și nu a fost încasată diferența de tarif de 50% aferentă costului călătoriei.
Prejudiciul total cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 6.000.000 lei.
În această cauză, la data de 17 noiembrie 2023, după obținerea mandatelor emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Botoșani, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Botoșani – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat percheziții domiciliare la sediul respectivei firme de transport și la un punct de lucru al acesteia, ambele situate în municipiul Botoșani, ocazie cu care a fost ridicat un volum însemnat de înscrisuri cu valoare probatorie.
„Facem precizarea că această etapă procedurală, a efectuării urmăririi penale in rem, are rolul de a crea cadrul legal de administrare a probatoriului necesar soluționării legale și temeinice a cauzei, activitate care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”,
arată procurorii botoșăneni
În cauză, cercetările continuă până la lămurirea tuturor elementelor de fapt necesare stabilirii răspunderii penale.
Organele de cercetare penală NU au divulgat și numele firmei de transport.
ANUNȚ Direcția Servicii Publice: Licitație pentru spațiile disponibile din piețe
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
Salarii mai mari pentru profesori de la 1 iunie: CUM arată noile grile de salarizare
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024
Post scos la concurs la Casa de Asigurări, se cere vechime de 7 ani
Oana Sava
May 20, 2024
Două mașini s-au izbit pe o stradă din municipiu, femeie ajunsă la spital
Oana Sava
May 20, 2024
Pui de bufniță găsit pe stradă, un botoșănean cu suflet mare a chemat jandarmii
Redacția Botoșăneanul
May 20, 2024