Președinta PSD Botoșani, Doina Federovici, a prezentat procesul verbal privind predarea laptopului pe care l-a folosit pe durata mandatului de președinte al Consiliului Județean Botoșani, răspunzând astfel insinuărilor noului președinte al județului, Valeriu Iftime, că ar fi avut ceva de ascuns în legătură cu activitatea sa.
„Nu-l mai căutați atât, domnule Iftime. Nu e niciun mister. Este la magazia instituției. Uitați procesul verbal de predare-primire!”, a declarat Doina Federovici, care l-a acuzat pe noul președinte al CJ că încearcă să abată atenția de la actul de „nepotism” pe care l-a făcut chiar la începutul mandatului său, prin numirea fiului la conducerea Camerei de Comerț Botoșani, pe care a condus-o până la preluarea mandatului de președinte CJ.
„Oricât de competent ar fi fiul dumneavoastră, ar fi trebuit să vă abțineți să-i faceți o funcție specială pentru a-l pune în fruntea Camerei de Comerț. Alți tineri botoșăneni care sunt la fel de competenți sau poate chiar mai competenți decât fiul dvs., nu au avut o astfel de șansă. Ceea ce ați făcut se numește NEPOTISM și e în contrast puternic cu ceea ce ați promis oamenilor care v-au ales”, a explicat social-democrata.
Aceasta susține că în spatele numirii fiului său la conducerea Camerei de Comerț Botoșani se vede destul de clar intenția lui Valeriu Iftime de a continua să facă afaceri prin interpuși, ceea ce intră în conflict de interese cu exercitarea funcției administrative de președinte CJ.
„Interesul dvs. pentru a vă menține controlul asupra Camere de Comerț arată că nu ați renunțat la ideea de a face afaceri în continuare, prin interpuși. Acum avem explicația de ce ați refuzat să răspundeți la Lista incompatibilităților în care vă ceream să precizați contractele cu statul și cine sunt persoanele cărora le-ați încredințat firmele dvs. care sunt campioane naționale la contracte pe bani publici”, a mai spus Doina Federovici.
https://www.facebook.com/share/r/deLMcb5euhpbriXD/
CMF11240017
(comunicat PSD Botoșani)
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Mesajul Poliției Române pentru elevi, profesori și părinți: Ce au simțit ei? O lecție dureroasă
Gabriela Erdic
Dec 05, 2024
Doi judecători cu funcții de conducere la Tribunalul Botoșani se pensionează
Oana Sava
Dec 05, 2024
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat: CINE este noua iubită a tânărului
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile