Doina Federovici, în echipa lui Grindeanu: Rămân același om dedicat comunității noastre! 

Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, a transmis un mesaj în care a anunțat oficial că va face parte din echipa lui Sorin Grindeanu.

 

 

Senatorul Doina Federovici se află pe lista de vicepreședinți. 

 

Iată mesajul integral transmis: 

 

Dragi botoșăneni, 

Sunt onorată să fac parte din echipa președintelui Sorin Grindeanu, la conducerea Partidului Social Democrat, în calitate de vicepreședinte.

 

 Pentru mine, politica a însemnat mereu oameni și rezultate concrete, lucruri care se simt în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. De aceea cred că moțiunea președintelui Sorin Grindeanu, „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună!” reprezintă calea prin care PSD va fi mai aproape de români și de problemele comunităților noastre.

 

 În județul Botoșani, am arătat că prin muncă, seriozitate și colaborare, 𝗣𝗦𝗗 este o echipă puternică și performantă. Organizația PSD Botoșani este una dintre cele mai active din țară, datorită membrilor ei implicați, care au înțeles că doar împreună putem aduce schimbarea în bine.

 

 La nivel național, PSD are acum nevoie să se apropie mai mult de oameni, să le redea încrederea și să ofere soluții reale pentru problemele lor. Vom continua să construim un partid unit, puternic și implicat, care pune oamenii pe primul loc.

 

 Le mulțumesc tuturor botoșănenilor care ne-au fost alături de-a lungul bătăliilor electorale. Voi rămâne același om dedicat comunității noastre!

 Împreună vom continua să demonstrăm că se poate face politică pentru oameni, pentru că suntem echipa faptelor bune.

 

De la Doina Federovici la Andrei Dolineaschi și prietenul lui Portariuc: Echipa lui Grindeanu pentru conducerea PSD

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare