Au trecut doi ani de când actualul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, promitea că proiectul regional de apă și canalizare al Nova ApaServ va fi semnat „în câteva luni”. Din păcate, contractul de finanțare, în valoare de 150 de milioane de euro, este încă nesemnat. Ceea ce, în campania electorală și imediat după, le prezenta botoșănenilor drept o simplă formalitate este, în realitate, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, un proiect care mai are de parcurs pași importanți pentru semnarea finanțării.
Răspunsul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, transmis săptămâna trecută în urma interpelărilor formulate de senatorul PSD Doina Federovici, arată că, la doar o zi după cea de-a doua întrebare adresată pe această temă, pe 25 iunie, experții independenți ai BEI PASSA au validat componenta tehnică și cea economico-financiară ale proiectului.
Cu toate acestea, ministerul precizează că procedura nu este finalizată, deoarece „În prezent, pe componenta de mediu, se lucrează la raportul de impact și la studiul de evaluare adecvată în vederea obţinerii actului de reglementare din partea autorităţii competente pentru protecția mediului. Avizul final BEI PASSA pentru componenta de mediu va fi emis după eliberarea acestui act şi confirmarea respectării principiului «de a nu prejudicia în mod semnificativ» (Do No Significant Harm – DNSH)”.
În aceste condiții, concluzia instituției este clară: „un calendar estimativ pentru semnarea contractului de finanțare va putea fi transmis doar după depunerea documentației complete, care să includă actul de mediu, Hotărârea Consiliului Județean şi Hotărârea Consiliului Local de aprobare a indicatorilor tehnico-economici”.
Senatorul Doina Federovici susține că proiectul regional de apă și canalizare al Nova ApaServ, în valoare de 150 de milioane de euro, este unul dintre cele mai importante proiecte de investiții ale județului. „Mă bucur că proiectul continuă să avanseze și că, la o zi după cea de-a doua interpelare pe care am adresat-o, au fost validate componenta tehnică și cea economico-financiară. Orice pas făcut în direcția semnării finanțării este în beneficiul județului. Din păcate, realitatea este că finanțarea europeană nu este obținută, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene arată că mai sunt etape obligatorii de parcurs înainte de semnare. Este păcat că acești pași nu s-au făcut încă, pentru că Valeriu Iftime nu a preluat un proiect de la zero. În mandatul anterior au fost parcurse etape esențiale, au fost operate revizii importante solicitate de BEI PASSA, iar proiectul a ajuns într-un stadiu avansat. Tocmai de aceea este cu atât mai greu de explicat cum, după doi ani de mandat și atâtea promisiuni, contractul de finanțare este încă nesemnat”, a declarat Doina Federovici.
În primăvară, președintele CJ, Valeriu Iftime, a încercat să pună întârzierea semnării contractului pe seama Guvernului. În replică, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene susține că analiza proiectului „nu a fost obstrucționată de decizii guvernamentale sau instrucțiuni ale MIPE”, contrazicând astfel declarațiile făcute de președintele Consiliului Județean în martie 2026, când susținea că Guvernul ar fi decis, „ca măsură de precauție”, să nu mai fie semnate proiecte pe fonduri europene.
„Realitatea este alta decât ceea ce încearcă președintele Consiliului Județean să creioneze. După jumătate de mandat, nimic din ce a promis nu a realizat, iar acum caută tot felul de subterfugii pentru a-i păcăli din nou pe botoșăneni. Cert este că pentru administrarea județului și semnarea unor finanțări europene importante este nevoie de mai multă implicare și nu de filmulețe agresive de propagandă pe TikTok și Facebook. Administrația nu e o joacă, iar cel ce-și asumă rolul de președinte al Consiliului Județean trebuie să înțeleagă că este în slujba botoșănenilor, și nu stăpânul lor”, a conchis Doina Federovici.
Comunicat PSD Botoșani