A urcat beat la volan, deși nu avea permis de conducere. Un altul a refuzat să meargă la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
În cursul zilei de luni, polițiștii din Săveni au oprit pentru control, pe strada Petricani din orașul Săveni, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Hlipiceni.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În aceeași zi, polițiștii din Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul național 29 D, din localitatea Drislea, comuna Trușești, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Blândești.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge.
DECIZIE importantă luată de botoșăneanul George Burcea și Andreea Bălan: E mai bine pentru amândoi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Zeci de profesori din Botoșani, conferință internațională la Casa Corpului Didactic
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Dosar penal pentru un tânăr găsit de polițiști cu nereguli la control
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
AZI DIMINEAȚĂ: Cutremur în România – Orașele în care s-a simțit
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
La mulți ani sărbătoriților zilei! Tradiții și obiceiuri în duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024