Un echipaj format dintr-un agent de la Poliția municipiului Suceava și un polițist local a fost amendat sâmbătă după ce a parcat neregulamentar lângă hipermarketul Kaufland.
”Oamenii legii” și-au lăsat autospeciala într-un spațiu rezervat persoanelor cu dizabilități și, în plus, nu doar pe un loc, ci chiar pe două.
Cei doi au invocat că aveau o urgență, legată de sesizarea unor bătrâni cu privire la persoane de etnie romă care abordau insistent oamenii din fața magazinului. Unul dintre polițiști a rămas în mașină, iar al doilea intrase în magazin, pentru a face verificări.
Justificările nu i-au impresionat însă pe agenții constatatori, comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, declarând pentru Monitorul de Suceava că, în urma apariției fotografiei în spațiu public, cadrele Biroul Rutier Suceava le-au aplicat o amendă de 2.000 de lei colegilor care au săvârșit contravenția.
Amenda a fost dată în baza Legii 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu referire la articolul care pedepsește parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, sancțiunea prevăzută de lege fiind amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei.
Dacă autospeciala ar fi avut pornite semnalele luminoase, pentru o urgență de serviciu, polițiștii ar fi putut scăpa de amendă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
FOTO: Monitorul de Suceava
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024