Jurnaliștii ProSport au venit la Botoșani și au stat de vorbă cu oamenii despre liderul din Superligă.
Botoșani e un oraș cu 90.000 de suflete pentru care fotbalul nu e în prim-plan. Viața e dificilă, lumea se descurcă greu, economia pare „amorțită”, ca să nu folosim un termen mai dur.
Fotbalul are momente de viață doar la intervale de patru decenii, precum marile cutremure din Vrancea. Care zguduie județele vecine și, uneori, Capitala.
Ultima dată când sportul-rege a „mișcat” urbea a fost cu ceva timp în urmă. N-a fost nici promovare, niciun jucător cu rezonanță transferat pe bani mulți, ci doar numirea ca antrenor a unui nume uriaș în fotbalul românesc.
Localnicii își amintesc că 6.000 de oameni au fost atunci la primul antrenament pentru a-l aplauda pe „Gâscan”, pentru a-i adulmeca pașii, pentru a-i strânge mâna, pentru a simți privirea din „ochii lui Dobrin”.
Patru decenii mai târziu, FC Botoșani este lider în Superliga unde „bogătași” precum Gigi Becali, Mihai Rotaru și Dan Șucu asigură an de an bugete de multe milioane de euro, se lăfăie la TV și se amenință între ei .
La clubul moldav birourile sunt situate chiar într-un bloc de nefamiliști, lipit de stadion, unde „părintele” Valeriu Iftime ajunge acolo, e adevărat destul de rar, atunci se mai întâmplă ca o gospodină să-i mai scuture, din obișnuință dar mai ales din greșeală, firimiturile de pe fața de masă peste sacoul impecabil cumpărat de la Paris.
Botoșaniul este un oraș care poate fi comparat cu Bucureștiul începutului de ani 90.
Magazine înghesuite, talcioc cu tot felul de produse, bișnițari cu geci de piele, piață centrală unde, până să ajungi să întrebi prețul la varză, „păpușoi”, „barabule” sau sfeclă, ai nevoie să navighezi atent printre niște pânze uriașe unde sunt așezate căciuli astrahan de toate felurile, fix cum avea Nicolae Ceaușescu în 1989 la Târgoviște, evident de diverse mărimi, culori și forme.
Apoi, un pic strâmtorat de poziția corpului, trebuie să te strecori printr-o zonă cu sute de flori în ghiveci, de felurite culori și mirosuri. Prețurile la legume și la fructe ni se par chilipiruri față de Piața Domenii sau Piața Sudului din Capitală.
Năuciți, cei doi jurnaliști care au parcurs 500 kilometri până în fief-ul liderului, încearcă explicațiile logice. Întrebăm și solicităm răspunsuri, de această dată, detaliate.
„Eu știu ce înseamnă fotbalul pentru că am jucat fotbal. Vine mafia de jos. Vine mafia din spate. Nu mi-e frică de ăștia mici, ci de balauri. Craiova, CFR Cluj, Rapid, FCSB – ăștia ne omoară”, susține un localnic.
„Domne, eu țin cu ăștia mici. Noi Botoșaniul suntem ca Slobozia, UTA și FC Argeș. Luptăm, dar jucăm bine”, ne spune altcineva.
„Noi suntem proștii proștilor. Pe noi ne pun vineri la 16, 17, 18 apoi luni la aceleași ore. Zici că suntem ruda săracă a fotbalului românesc. Probabil, nu însemnăm nimic pentru ei”, continuă un alt om, plictisit de programarea meciurilor.
Rar găsești un om pozitiv, naiv, idealist – spuneți cum vreți. Botoșănenii, cei mai mulți întâlniți în acest periplu, sunt triști, sceptici, fără motivație, unii dintre ei conspiraționiști fotbalistici.
Leo Grozavu, eroul venit din Cluj să cunoască gloria la Botoșani, și ai lui luptă pe teren, antrenorul e un om pozitiv, imprimă forță, își dorește victoria. Publicul, nu neapărat cel de pe stadion, nu crede în minuni.
E un soi de blazare care nu place, enervează, supără, poate că n-are legătură cu fotbalul, are conexiune imediată probabil cu societatea.
Lumea de aici o duce rău, doar fotbalul trăiește, cel puțin deocamdată, bine la Botoșani. Întrebare este: până când? susțin jurnaliștii de la Prosport. ro
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?
