Deputații USR Stelian Ion și Alexandru Dimitriu, care ceruseră demisia șefului SPP, au declarat vineri, la Parlament, că explicațiile oferite de președintele Nicușor Dan în cazul lui Lucian Pahonțu nu i-au convins.
Cei doi se referă la dezvăluirile Recorder și Snoop legate de implicarea lui în reprimarea manifestațiilor din decembrie 1989 și la faptul că nu a depus niciodată declarația privind colaborarea cu fosta Securitate.
„Pe mine personal nu. Vă spun ferm că ceea ce s-a aflat despre domnul Pahonțu și faptul că rămâne în continuare lângă președintele României este un lucru pe care eu îl critic cu vehementă și îl dezavuez”, a declarat Dimitriu.
Stelian Ion, fost ministru USR al Justiției, a spus că „este absolut anormal” ca directorul SPP să fie menținut în funcție.
„Este o pată pe obrazul acestei funcții și e foarte important să punem, chiar în al doisprezecelea ceas, lucrurile în direcția firească. Altfel, nu cred că vom scăpa de securism în acest stat și nu cred că influențele acestea nefaste, rețelele acelea nefaste create după 1989 vor dispărea”, a adăugat el.
Alexandru Dimitriu a zis că, dacă Lucian Pahonțu, „prin declarațiile sale spune că a fost în piață, sunt două variante – că revoluționar sau ca om care a încercat să reprime Revoluția. Mi-e greu să cred că îl putem califica pe domnul Pahonțu ca fiind revoluționar”.
Fostul ministru Stelian Ion povestește apoi cum a refuzat paza SPP în timpul mandatului de la Palatul Victoria, și că „mi s-a părut anormală insistența cu care ofițeri, lucrători SPP insistau să beneficiez de acest serviciu, deși explicam că nu mă simt amenințat în niciun fel și nu mi se pare normal să umblu peste tot cu paza SPP”.
Întrebați fiind dacă politicienii simt presiunea SPP, Ion a explicat că e nevoie să existe o distincție între agenții SPP și „derapajele conducerii”:
Au existat derapaje cu privire la unele presiuni făcute de la nivelul conducerii. Persoane, uneori chiar domnul Pahonțu, sugera ca anumite persoane să fie numite în funcții. Imixtiunea unui astfel de serviciu de la nivelul conducerii în chestiuni politice este îngrijorătoare. Trebuie să se evite transformarea SPP în serviciu secret de culegere de informații, cum au existat în spațiul public acuzații”.
Joi seară, de la Chișinău, șeful statului a făcut primele declarații după izbucnirea scandalului legat de implicarea generalului Lucian Pahonțu în reprimarea evenimentelor de la Revoluție și Mineriadă.
„Reprimarea manifestațiilor de la Revoluție și Mineriadă este o pată în istoria României. E regretabil că Parchetele nu au elucidat până acum. Orice persoană care a reprimat, participând la una din aceste acțiuni de reprimare, din punct de vedere moral nu are ce să caute într-o funcție din statul român. Domnul Pahonțu nu este în această situație”, a declarat Nicușor Dan.
Sursa https://www.hotnews.ro