Au ajuns la spital șoferița de 33 de ani, conducătorul auto din Botoșani, precum și un pasager aflat în mașina celui din urmă.
În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN17 în afara localității sucevene Păltinoasa, o femeie de 33 de ani a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 69 de ani, din județul Botoșani.
Din evenimentul rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a unui pasager din autoturismul condus de bărbatul din județul Botoșani, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto din județul Botoșani a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, ambilor conducători auto li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024