O acțiune comună s-a soldat cu amenzi „de toată frumusețea”.
La data de 27 iulie 2018, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în colaborare cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Botoşani au efectuat mai multe verificări pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor comise în domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.
În urma activităţilor desfăşurate, în cazul a doi agenţi economici, din oraşul Săveni, respectiv municipiul Dorohoi, s-a constatat că aceştia au comercializat lemn de foc în cantitate totală de aproximativ 100 metri cubi fără a întocmi şi elibera documentele legale.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională depăşeşte 14.000 de lei.
Cei doi operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 171/2010 cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, fiecare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024