Șase membri ai Camerei Reprezentanților din Statele Unite, co-președinți ai grupurilor pentru Moldova, România și țările baltice au semnat un comunicat comun de presă în care își exprimă sprijinul pentru organizarea unor alegeri „libere, corecte și fără influență străină” în Republica Moldova.
Comunicatul este semnat de co-președinții respectivelor grupuri, câte unul din partea democraților (Deborah Ross, Thomas Suozzi și Salud Carbajal) și unul din partea republicanilor (Michael Lawler, Michael Turner și Don Bacon).
În textul scrisorii, cei șase spun că le sunt cunoscute efoturile unor „adversari străini”, de subminare a alegerilor, fiind menționate și arestările a peste 70 de persoane implicate de plănuirea, cu sprijin rusesc, a unor acțiuni de destabilizare a Moldovei.
Redăm textul integral al comunicatului transmis de congressmanii americani:
Sursa https://www.hotnews.ro