Acasă > Stiri Botosani > Distincție pentru un preot botoșănean la resfințirea unei biserici

Distincție pentru un preot botoșănean la resfințirea unei biserici

Distincție pentru un preot botoșănean la resfințirea unei biserici

Credincioșii din Parohia Vlădiceni, Protopopiatul Piatra-Neamț, au participat sâmbătă, 12 septembrie 2026, la slujba de resfințire a bisericii parohiale, oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Evenimentul a marcat încheierea lucrărilor de rezidire, restaurare și înfrumusețare a sfântului locaș.

 

 

Moment de binecuvântare

 

Slujba de resfințire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși din comunitate.

 

În cadrul rânduielii liturgice, zidurile bisericii au fost stropite cu apă sfințită și unse cu Sfântul și Marele Mir. Ierarhul a pecetluit Sfânta Masă și a binecuvântat pictura din interiorul sfântului locaș.

 

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în altarul de vară al parohiei. La finalul slujbei, potrivit rânduielii, credincioșii au avut posibilitatea de a trece prin Sfântul Altar, ca semn de binecuvântare și întărire în credință, scrie doxologia.ro

 

Îndemn la o viețuire așezată înaintea lui Dumnezeu

 

În cuvântul de învățătură, rostit în cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a evidențiat importanța așezării întregii vieți înaintea lui Dumnezeu:

 

Adevărata viețuire se împlinește atunci când tot ceea ce suntem și tot ceea ce facem – familie, muncă, responsabilități, slujiri, bucurii și încercări – le așezăm înaintea lui Dumnezeu, cerând binecuvântarea și călăuzirea Lui.

 

Distincții pentru cei implicați în lucrările bisericii

 

La finalul slujbei, în semn de apreciere pentru eforturile depuse la lucrările de rezidire, restaurare și înfrumusețare a bisericii, părintele paroh Cosmin Melinte, botoșănean la origini, a primit rangul de iconom,

 

De asemenea, preotul Nicolae Dăscălescu, fost slujitor al parohiei, a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. Persoanele care au sprijinit lucrările desfășurate la biserică au fost răsplătite cu ordine și distincții de vrednicie.

În încheiere, părintele paroh a mulțumit tuturor celor care au contribuit la restaurarea și înfrumusețarea sfântului locaș, evidențiind jertfa enoriașilor și implicarea binefăcătorilor.