DEZVĂLUIRE: I-a făcut mașina scrum fostului iubit, iar gestul scoate la iveală o poveste plină de durere - GALERIE FOTO

Tânăra de 23 de ani care a sfărâmat cu un topor poarta gospodăriei fostului iubit, iar apoi i-a dat foc maşinii, este mamă și după clipele în care parcă și-a pierdut rațiunea și-a lăsat copilul singur.

 

Și-a pierdut soțul într-un accident petrecut la doar câțiva metri de locul răzbunării

 

Ea a incendiat automobilului fostului iubit, însă flăcările s-au extins și în casa unde dormea mama acestuia. A făcut acest lucru la câțiva metri de locul în care soțul său și-a pierdut viața într-un accident.


Femeia a fost salvată de vecini, care au văzut vâlvătaia şi au sărit cu toţii să stingă focul şi să o scoată pe femeie din casă. Potrivit Observator.tv, au început să care apă cu găleţi, dar focul era prea puternic, aşa că a fost nevoie de intervenţia pompierilor, mai ales că flăcările cuprinseseră şi casa.


Femeia povesteşte cum s-a întâmplat totul.


”A luat toporul, a sfărâmat poarta, a intrat, a dat foc la maşină, care era lângă casă şi a luat foc şi casa. Are un copil, a fost căsătorită şi i-a murit bărbatul în accident de motocicletă aici, la şosea. A făcut-o ca să se răzbune. Spunea că să mor şi eu şi muream, pentru eu dormeam, am avut noroc de vecini. A sărit lumea, au venit şi pompierii. După ce a dat foc şi-a aprins o ţigară”,


mama fostului iubit.

 

A ajuns după gratii, iar copilul a rămas fără mamă și fără tată

 

Tânăra a fugit după atac. Poliţiştii botoşăneni au informat că au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de o tânără de 23 de ani, din comuna Dângeni, cercetată pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere. Poliţiştii au stabilit faptul că noaptea, tânăra a pătruns fără drept în curtea unei femei din satul Strahotin şi a incendiat cu intenţie autoturismul aparţinând fiului acesteia, pe fondul unor neînţelegeri sentimentale avute cu bărbatul.
În urma incendiului, autovehiculul a fost distrus în totalitate, totodată fiind afectată şi o parte a locuinţei.

După comiterea faptei, tânăra de 23 de ani a plecat de la domiciliu, cu intenţia de a părăsi teritoriul ţării, aceasta fiind depistată de poliţişti în judeţul Bistriţa-Năsăud. În prezent femeia se află în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare