Deputatul Moiseev: Solicit Ministerului Culturii transparenţă şi acţiune pentru salvarea monumentelor istorice din judeţul Botoşani 

Deputatul de Botoşani, Alexandrin Moiseev, a adresat o întrebare oficială Ministerului Culturii privind situaţia monumentelor istorice din judeţ, solicitând o imagine completă şi actualizată asupra stării acestora, a intervenţiilor realizate şi a planurilor de reabilitare pentru anul următor.

 

„Judeţul Botoşani are un patrimoniu excepţional, biserici, mănăstiri, case memoriale şi clădiri cu o valoare istorică inestimabilă. Din păcate, prea multe dintre ele sunt astăzi în ruină, iar comunităţile locale nu ştiu dacă există o strategie reală pentru salvarea lor”, a declarat deputatul Alexandrin Moiseev.

 

În documentul transmis Ministerului Culturii, parlamentarul solicită lista exactă a monumentelor istorice din judeţ, inclusiv starea lor tehnică şi proprietarii actuali, precum şi situaţia lucrărilor de restaurare derulate în ultimii cinci ani. De asemenea, acesta cere informaţii privind sumele alocate şi programele de finanţare disponibile pentru Botoşani în anul următor.

 

„Nu putem vorbi despre dezvoltare culturală fără să ştim ce avem, în ce stare se află şi ce bani se alocă pentru protejarea patrimoniului. Doresc să cunosc cifre exacte, nu doar declaraţii. Fiecare monument pierdut e o pagină din istoria noastră care se şterge definitiv”, a subliniat Moiseev.

 

Deputatul atrage atenţia şi asupra necesităţii de digitalizare a evidenţelor şi de transparenţă publică privind intervenţiile la monumente: „Cetăţenii trebuie să aibă acces la aceste date. Trebuie să punem accent pe construirea unei baze de date online, o listă completă şi actualizat, inclusiv cu fotografii privind monumentele istorice şi starea lor de conservare”.

 

În încheiere, Alexandrin Moiseev a subliniat că Botoşaniul „nu trebuie tratat ca o periferie culturală, ci ca un spaţiu viu al identităţii româneşti”, cerând Ministerului Culturii „un plan concret, finanţat şi monitorizat, pentru salvarea patrimoniului atât din Botoşani cât şi din întreaga ţară”.

 

(comunicat Alexandrin Moiseev)

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare