Funcția de secretar general pare a fi una tot mai dificilă de menținut în PNL Botoșani. Organizația județeană a ajuns deja la al treilea ocupant al postului în acest an.
Liberalii au început 2025 cu Ionuț Voicu pe această poziție, care însă a fost suspendat după anchetarea sa de către Direcția Națională Anticorupție în dosarul care îi mai vizează, printre alții, pe foștii primarii de Flămânzi și Mihai Eminescu, Dan Oloieriu și Verginel Gireadă.
În locul său a fost numit Sergiu Zvâncă, însă după vreo jumătate de an acesta a dorit să se retragă astfel încât Valeriu Iftime l-a propus pe Lucian Diac Milatinovici, nimeni altul decât actualul administrator public al Consiliului Județean.
Desemnarea acestuia este apanajul președintelui filialei, iar Valeriu Iftime a adus decizia la cunoștința Biroului Politic Județean (BPJ).
În cursul săptămânii trecute, la Hotel Rapsodia s-a întrunit BPJ, cu Lucian Diac Milatinovici în postura de secretar general.
De altfel, Valeriu Iftime ar fi informat liberalii prezenți că, dacă treburile de la partid o impun, îl mai poate degreva pe Lucian Diac Milatinovici de activitatea de administrator public pentru a avea mai mult timp de politică.
Acesta a fost propulsat în PNL în urmă cu mai bine de un deceniu, în mandatul de președinte al lui Florin Țurcanu, când a ajuns președinte al Tineretului Național Liberal de la Botoșani.
După ce Țurcanu și-a pierdut funcțiile de la partid și de la CJ, Lucian Diac Milatinovici, care i-a fost și consilier de cabinet la Consiliul Județean, a dispărut din prim planul politicii și administrației județene, fiind reactivat de Valeriu Iftime, care din toamnă vorbește tot mai frumos despre Florin Țurcanu, după câțiva ani în care era ținta ironiilor sale.