După cinci ani de cercetări și procese, un fost comisar al Gărzii Financiare de la Botoșani ajunge după gratii. Aceasta întrucât a fost prins la volan fără să aibă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice
În 2021, Ioan Teodorescu a fost oprit în trafic de polițiștii din Roman, care au constatat că, deși aflat la volan, acesta nu mai avea dreptul să conducă autovehicule.
Îi fusese retras după un accident în zona Lebăda, când fostul comisar al Gărzii Financiare a declarat în fals că nu ar fi condus el mașina, faptă pentru care fusese condamnat la un și două luni de închisoare cu suspendare.
După doi ani de cercetări, ex-inspectorul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a fost trimis în judecată în orașul din județul Neamț.
Anul trecut, Judecătoria Roman l-a condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Totodată, instanța a revocat liberarea condiționată a inculpatului dintr-un dosar mai vechi și a dispus executarea restului de pedeapsă 191 de zile, inculpatul urmând sa execute în regim de detenție pedeapsa finală de 1 an 4 luni și 191 zile închisoare.
Ioan Teodorescu, la activ și cu o condamnare de 3 ani cu suspendare în ”Dosarul Păcănele”, a atacat hotărârea pronunțată de Judecătoria Roman.
Procesul s-a reluat astfel în toamnă la Curtea de Apel Bacău, care după șapte termene a decis să păstreze sentința instanței inferioare.
Hotărâre Curtea de Apel Bacău
”În baza art. 421 pct. 1 lit. b Codul de procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat Teodorescu Ioan împotriva sentinței penale nr. 323/2025, pronunţată de Judecătoria Roman la data de 19.06.2025, în dosarul nr. 2137/291/2023. În baza art. 275 alin. 2 Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă”.
La data procesului, Ioan Teodorescu activa pe un post de vicepreședinte la o asociație de întrajutorare.
FOTO: Adevarul.ro