Duminică după amiază, 8 mai 2016, botoșănenii au fost prezenți în număr mare la spectacolul concurs “Miss EuropeTIN” 2016, aflat la a doua ediție, prilejuit de Ziua Europei - 9 Mai și Ziua Națională a Tineretului.
Potrivit comunicatului de presă trimis redacției, evenimentul a fost organizat de Club “MODAS Studio” și găzduit de Uvertura Mall – Botoșani. Au participat trupe de tineri dansatori ai Clubului și scolii de dans G-POWER, alți interpreți. Defilarea celor nouă concurente – un număr simbolic - în ținută de zi, ținută sport și ținută de seară a declanșat ropote de aplauze și aclamații de încurajare în rândul publicului spectator. Manifestarea, a fost oportun completată cu numere artistice de muzică și dans. Un moment deosebit a fost acela în care fiecare concurentă, în ținuta corespunzătoare, a reprezentat o țară europeană, în limba română dar și în limba țării respective.
În final juriul a stabilit câștigătoarele: locul I –Andreea Liliana Răileanu, locul II –Mariana Ungurenașu, locul III –Teodora Bulboacă.
”Prin intermediul acestui proiect, organizatorii au dorit sa participe activ la dezvoltarea și educarea în spirit european al tinerilor, sa accentueze maniera în care interculturalitatea și educația nonformala au efecte pozitive asupra durabilității vieții și comunității locale”
- Comunicat Centrul Europe Direct Botoșani.
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024