Declarația zilei 8 octombrie 2025 

„Pentru moral, pentru încredere, este bine. Dar în etapa a 12-a nu se dă niciun premiu. Trebuie să rămânem umili. Vom fi tratați cu mult mai multă seriozitate de toată lumea, e meritul băieților, azi a fost un teren dificil și au arătat caracter, s-au luptat pentru fiecare minge. Chiar felicit UTA și pe Adi Mihalcea pentru partida de astăzi. În condițiile unui teren foarte greu, cred că a fost un meci spectaculos.

(n.r. - despre convocările la echipa națională) N-am eu puterea și nici căderea să fac nominalizări sau să propun cuiva jucători. Sunt atâția oameni cu experiență la FRF care fac selecția și își asumă. Nu e treaba mea să comentez astfel de lucruri. 

La pauză le-am și spus că am făcut o primă repriză modestă, am intrat foarte prost în joc, puteam să primim gol în secunda 30, apoi am primit acel penalty și avut încă un moment de încredere. La pauză am trezit un pic lumea din amorțire, jucătorii care au intrat, au intrat cu un mare plus. Aici s-a făcut, probabil, diferența”,  Leo Grozavu, după victoria cu UTA

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare