„Unul dintre lucrurile care m-au tentat să vin aici a fost chiar acest lot de jucători , de aia nici nu am încercat să fac multe modificări, nici n-am cerut jucători, nu mă plâng că n-au venit jucători pentru că am urmărit Botoșaniul de-a lungul anilor, în ultimul campionat, am jucat două meciuri și împotriva lor, de fiecare dată am zis că este un lot care are jucători foarte interesanți în componență, așa că nu aș vrea să fac comparații. Am jucat împotriva unor echipe bune și am făcut rezultate, hai să nu spun spectaculoase dar măcar mulțumitoare, așteptam și mai mult, vă spun cinstit că sunt nemulțumit de câte puncte am acumulat vizavi de ce am prestat pe teren dar până la urmă, la fotbal știți cum e, întâlnești un adversar care și el la rândul lui se pregătește, nu pot să fiu niciodată supărat pe echipa mea sau până în momentul de față nu am avut motive, poate să zic așa”
Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani.

Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Peste 1.700 de botoșăneni loviți de viroze, copii internați în spital cu gripă
Oana Sava
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Peste 200 de elevi botoșăneni nu au dat simularea la matematică
Oana Sava
Mar 18, 2025
Crin Antonescu ajunge la Botoșani la finele săptămânii
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Adrian Mutu a fost dat afara de la Petrolul după eșecul cu FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile