Celebrul indice a avut nevoie de 50 de ani pentru a ajunge la 1.000 de puncte. Și doar doi ani pentru a trece de la 40.000 la 50.000 de puncte. Mulți spun că o asemenea ascensiune nu e sănătoasă.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:
Vineri seară, Dow Jones a depășit pentru prima dată bariera de 50.000 de puncte, închizând la 50.115,67, după ce a crescut cu peste 1.200 de puncte într-o singură sesiune, scrie presa elenă.
Ascensiunea indicelui Dow este emblematică pentru creșterea persistentă a pieței bursiere, în ciuda evenimentelor geopolitice tumultuoase.
Bursele din Statele Unite – și din întreaga lume – au crescut anul acesta, în ciuda incertitudinii legate de turbulențele din Iran, a tensiunilor dintre Washington și Bruxelles privind Groenlanda și a capturării lui Nicholas Maduro de către SUA
Când Charles Dow și Edward Jones au creat primii indici bursieri și au fondat ziarul The Wall Street Journal în 1896, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) se situa în jurul valorii de 40 de puncte.
Practic, indicele Dow Jones urmărește evoluția unor companii mari și reprezentative din SUA, în special pentru a arăta starea economiei americane.
La început includea 12 companii industriale (oțel, cauciuc, căi ferate etc.), iar prima valoare publicată a indicelui a fost de 40,94 puncte.
Ideea lui Dow a fost să construiască o medie simplă a unor acțiuni importante, astfel încât investitorii să vadă rapid dacă piața și economia merg mai bine sau mai prost.
La acea vreme, căile ferate și industria grea schimbau harta economică a Statelor Unite. Astăzi, inteligența artificială a preluat acest rol, cu promisiuni de productivitate, dar și cu temeri privind apariția unei bule speculative.
Sursa https://www.hotnews.ro