În fiecare toamnă și iarnă, părinții se confruntă cu același scenariu: unii copii trec prin colectivitate cu doar câteva viroze ușoare, în timp ce alții ajung constant la medic, fac otite repetate, au nevoie de antibiotice și par să nu își revină complet niciodată. De ce diferența este atât de mare între doi copii expuși la aceleași virusuri și ce pot face părinții?
O parte dintre răcelile frecvente țin de stilul de viață: alimentație dezechilibrată, somn insuficient, stres, lipsă de expunere la aer liber. Alteori, însă, în spatele infecțiilor recurente se poate afla o predispoziție genetică. Pentru părinți, diferența dintre un sistem imunitar slăbit temporar și o imunitate afectată genetic este esențială, mai ales atunci când copilul prezintă anumite semnale de alarmă.
Dr. Anca Bârdan, medic genetician, ne explică ce este normal la un copil, ce trebuie investigat, ce analize se fac înainte de a ajunge la testare genetică și în ce situații medicul indică testele dedicate imunodeficiențelor primare. Includem recomandări suplimentare ale medicului genetician, precum și sfaturi practice pentru părinți.
Un copil care intră în colectivitate are, inevitabil, multe episoade de viroză. Este, de altfel, normal să existe numeroase răceli în primii ani de grădiniță și școală – sistemul imunitar încă învață să se apere. „În primii ani de viață, sistemul imunitar nu este complet dezvoltat și capătă maturitate prin contactul cu diverși agenți infecțioși, iar episoadele de viroze pot fi frecvente fără a indica o problemă medicală cronică sau de cauză genetică”, spune dr. Anca Bârdan.
În multe cazuri, copiii răcesc mai des din motive ușor de corectat. „Imunitatea scade atunci când există factori favorizanți precum o alimentație dezechilibrată, stres, lipsa somnului, deficitul de vitamina D sau expunere insuficientă la aer liber. În aceste condiții, organismul devine mai sensibil la infecții și astfel copilul poate răci mai frecvent”, spune medicul.
Într-un astfel de context, corectarea rutinei zilnice – odihnă, alimentație, expunere la natură – poate reduce semnificativ frecvența virozelor.
Un alt scenariu, diferit de cel al „oboselii imunitare”, este predispoziția genetică la infecții recurente. Dr. Bârdan explică: „O predispoziție genetică la infecții recurente este cauzată de variante genetice care afectează modul în care sistemul imunitar produce anticorpi sau celule de apărare. În aceste situații, infecțiile sunt frecvente, prelungite, răspund greu la tratament sau reapar imediat după încheierea terapiei”.
Pentru părinți, aspectul cheie este ecosistemul simptomelor (adică cum arată toate semnele puse la un loc, nu doar unul izolat). Un copil cu imunitate doar slăbită ocazional se reface relativ repede. Infecțiile sunt ușoare, răspund bine la tratament și nu reapar imediat. În schimb, un copil cu o susceptibilitate genetică prezintă probleme recurente, infecții agresive sau foarte persistente. Aceste diferențe permit medicului să decidă dacă situația poate fi gestionată prin schimbări în stilul de viață sau dacă este nevoie de o evaluare imunologică și, ulterior, genetică.
Există câteva simptome care justifică evaluări suplimentare. Ele sunt importante mai ales când depășesc frecvența obișnuită a virozelor din colectivitate. Dr. Anca Bârdan le enumeră: „Episoade recurente de infecții respiratorii (peste 8 infecții pe an); infecții care necesită în mod constant antibiotice; infecții severe care necesită spitalizare; vindecare lentă sau infecții care reapar la scurt timp; întârzierea creșterii și dezvoltării; antecedente de imunodeficiențe, autoimunități sau cancere hematologice în familie”.
Fiecare dintre aceste elemente, luate separat, poate avea o explicație simplă. Însă împreună ridică suspiciunea unei imunodeficiențe primare. De exemplu:
Tot în zona de risc se află copilul în al cărui istoric familial apar cazuri de imunodeficiențe, boli autoimune sau cancere hematologice, contexte în care un medic poate ridica suspiciunea unei predispoziții ereditare. Dr. Bârdan subliniază: „Aceste semne justifică trimiterea către medicul pediatru sau imunolog pentru investigații suplimentare”.
În această etapă, părinții trebuie să știe că nu se începe direct cu testarea genetică. Abordarea medicală include mai întâi un set de analize de bază, apoi interpretarea clinică, și doar apoi se decide dacă testarea genetică este justificată. Această ordine evită investigațiile inutile și permite orientarea corectă a diagnosticului. Pentru mulți copii, analiza acestor semne permite diferențierea între un sistem imunitar doar „obosit” și o situație în care medicul suspectează o cauză genetică reală.
Înainte de a ajunge la testele genetice, medicul trebuie să vadă dacă există un deficit imun identificabil prin analizele uzuale. Această etapă este esențială: pentru mulți copii, rezultatele indică un dezechilibru temporar, nu o problemă genetică. „Primul pas constă în evaluarea medicală de bază: hemoleucogramă completă pentru a evalua numărul de celule imune (leucocite, limfocite etc.); dozarea imunoglobulinelor serice (IgA, IgG, IgM) care arată capacitatea organismului de a produce anticorpi; vitamina D, feritina, proteina C reactivă, pentru a exclude deficite nutriționale sau inflamații cronice”, mai spune medicul.
Aceste investigații oferă o imagine completă asupra modului în care organismul răspunde la infecții. De exemplu:
Sursa https://www.hotnews.ro
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?
