De ce e bine să-i lăsăm pe copii să greșească? 5 motive pentru care aceasta ar putea fi cea mai bună strategie a părinților 

Părintele care face temele în locul copilului pentru a evita o notă proastă îi ia acestuia șansa de a înțelege unde a greșit și cum poate îmbunătăți data viitoare. Părintele care protestează la arbitru pentru o decizie nefavorabilă nu îl lasă să învețe să accepte regulile jocului și să își regleze emoțiile. Experții avertizează că, fără aceste experiențe „de antrenament” cu greșeli mici și sigure, copiii pot ajunge adulți fragili în fața eșecurilor inevitabile din viață.

Generațiile actuale de copii cresc într-un mediu în care protecția și performanța sunt priorități absolute. Mulți părinți le organizează copiilor programul până la minut. Îi înscriu la activități extrașcolare încă de la grădiniță și intervin imediat ce apare o problemă – fie că e vorba de un conflict la școală, de o notă mai mică sau de un joc pierdut. În loc să experimenteze și să-și asume consecințele, copiii ajung să fie „protejați” de orice disconfort. Rezultatul? Abilități reduse de gestionare a eșecurilor și o anxietate crescută atunci când se confruntă cu provocări reale.

Deși instinctul multor părinți este să intervină și să evite orice greșeală a copilului, specialiștii spun că tocmai micile eșecuri, trăite în siguranță, îi ajută să devină mai rezilienți, să gândească critic, să găsească soluții, să-și asume consecințele și să vadă imperfecțiunea ca pe ceva firesc. În plus, relația părinte-copil se întărește atunci când sprijinul vine prin empatie, nu prin control.

Când copilul trece printr-un eșec – fie că a pierdut un meci, a uitat să-și facă tema sau a luat o notă mai mică decât se aștepta – și este lăsat să trăiască emoția fără să fie „salvat” imediat, el începe să înțeleagă că poate depăși obstacole. Această experiență practică îi dezvoltă reziliența: abilitatea de a reveni după o dezamăgire și de a continua să încerce. În plus, fiecare reușită obținută după o greșeală îi consolidează încrederea în propriile forțe.

Psihologii vorbesc despre „efectul de scut” al eșecurilor mici și gestionabile. Exact așa cum mușchii se întăresc prin exercițiu, capacitatea emoțională de a face față provocărilor crește atunci când copilul este expus treptat la situații dificile. Un elev care și-a gestionat singur emoțiile după ce nu a fost selectat într-o echipă școlară va fi mai pregătit să facă față unui interviu de angajare nereușit la 20 de ani.

A-l proteja excesiv poate părea, pe termen scurt, o dovadă de iubire. Dar pe termen lung îl privează de ocazia de a-și construi reziliența. Părinții pot sprijini acest proces înțelegând emoțional prin ce trece copilul, dar fără a prelua controlul. O replică precum „Știu că e greu acum, dar hai să vedem ce poți face data viitoare” este mult mai utilă decât „Nu-i nimic, lasă că vorbesc eu cu profesorul”.

Dacă părintele intervine imediat pentru a „repara” orice situație, copilul nu mai are ocazia să analizeze ce a mers prost și ce ar putea face diferit. Când este lăsat să caute singur soluții – cu îndrumare discretă – își dezvoltă gândirea critică și capacitatea de a rezolva probleme complexe.

Să luăm exemplul unui adolescent care și-a pierdut cheia de la casă. Un părinte tentat să vină imediat să deschidă ușa îl scapă de neplăcere, dar și de șansa de a găsi alternative: să verifice dacă are o copie de rezervă la un vecin, să aștepte un membru al familiei, să caute soluții de securizare mai bune. Astfel de situații banale, repetate de-a lungul copilăriei, construiesc un mod de gândire orientat spre acțiune, nu spre dependență de altcineva.

Aceeași logică se aplică și în învățare. Dacă un elev greșește la un exercițiu de matematică, este mai valoros să fie ghidat să înțeleagă unde a greșit decât să primească imediat răspunsul corect. Astfel, nu doar că reține mai bine soluția, dar își antrenează mintea să caute căi de rezolvare și în fața altor probleme.

Consecințele naturale sunt acele rezultate firești ale acțiunilor noastre. Dacă uiți umbrela, te plouă. Dacă nu îți faci tema, iei o notă mai mică. Acest tip de învățare este mult mai eficient decât pedepsele sau, la polul opus, protecția excesivă. 

Sursa https://www.hotnews.ro